Proiectul "MaraQuality" derulat de Consiliul Județean a fost finalizat cu succes

Accesări: 145
Marți, 24 septembrie 2019, în sala ”Bogdan Vodă” a Consiliul Județean Maramureș a avut loc conferința de marcare a finalizării proiectului ”MaraQuality”.

În prezența vicepreședintelui Consiliul Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș, a invitaților sosiți de la primăriile din județ, a reprezentanților instituțiilor din coordonarea sau subordinea Consiliul Județean Maramureș și a ONG-urilor, au fost prezentate etapele și rezultatele ce au condus la îndeplinirea obiectivelor proiectului și anume implementarea și certificarea ”Sistemului de management al calității” în instituție, în conformitate cu standardului ISO 9001:2015, implementarea sistemului informatic suport al SMC, precum și instruirea întregului personal în utilizarea acestora.

"Implementarea proiectului MaraQuality este doar începutul unui proces de eficientizare a activității în cadrul instituției noastre și cred că deja se vede o modificare în bine. Mai avem multe de făcut, dar lucrurile sunt într-o schimbare benefică atât pentru beneficiarii interni, cât și pentru beneficiarii externi care așteaptă să primească de la noi răspunsuri la solicitări și soluții urgente, în termene", a subliniat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș.

Instituția județeană dorește să fie un reper de maximă încredere prin calitate, performanță și loialitate față de comunitatea județului Maramureș, ideea de bază a politicii în domeniul calității fiind: „Consiliul Județean Maramureș în slujba cetățeanului!”

”Politica Consiliului Județean urmărește să dea o nouă dimensiune conceptului de administrare, în sensul creșterii nivelului de satisfacere a cerințelor utilizatorilor serviciilor noastre prin asigurarea transparenței decizionale, reducerea birocrației și îmbunătățirea continuă a serviciilor actului administrativ”, a arătat Dan Cocoșilă, consilier superior în cadrul Biroului Relații Internaționale și manager de proiect.

Proiectul ”MaraQuality”, cod SIPOCA 73/cod SMIS 122738, are asigurată finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, iar Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. „MaraQuality” este un proiect elaborat de reprezentanții Biroului Relații Internaționale, Serviciul Relații Publice din cadrul Consiliului Județean Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Tipărire